Soția lui Michael Schumacher a dat un adevărat tun la o licitație și a pus mâna pe 4 milioane de euro din averea pilotului de Formula 1.
Aceasta a vândut nu mai puțin de opt piese de colecție și știe deja ce va face cu banii pe care i-a obținut.
Soția lui Michael Schumacher a luat o decizie radicală și a vândut nu mai puțin de opt ceasuri care i-au aparținut legendarului pilot de Formula 1. Printre acestea se aflau și două piese unice, care au fost primite de către Michael Schumacher cu ocazia cuceririi unor titluri de campion mondial.
Obiectele, extrem de valoroase, au fost vândute în cursul zilei de marți, 14 mai 2024, la casa Christie’s din Geneva pentru aproximativ 4.1 milioane de euro.
Două dintre ceasurile care au fost scoase la licitație de către soția lui Michael Schumacher sunt piese superbe, care au fost create special pentru pilotul de Formula 1. Acestea i-au fost dăruite chiar de șeful echipei Ferrari, Jean Todt, de Crăciun, relatează AFT, potrivit news.ro.
Cea mai importantă piesă din colecția lui Michael Schumacher este un Vagabondage 1 de F.P Journe. Acesta are un cadran unic în relief cu emblema Ferrari şi 7 V care simbolizează cele şapte titluri de campion mondial de F1 ale lui Michael Schumacher, precum şi casca sa. Acest ceas a fost estimat la o valoare cuprinsă între 1 şi 2 milioane de franci elveţieni, fiind vândut, în cele din urmă, pentru suma de 1.532.928 de euro.
Familia lui Michael Schumacher a decis să scoată la licitație și o colecție completă și foarte rară care conține cini piese F.P Journe Ruthénium, inclusiv cutia de prezentare ştampilată cu numele pilotului.
„Ceasurile au fost oferite separat la licitaţie, dar au fost achiziţionate de acelaşi cumpărător, inclusiv cutia de prezentare, pentru o sumă totală de peste 1,7 milioane de franci elveţieni (1,8 milioane de dolari americani sau 1,7 milioane de euro)”, potrivit casei de licitaţii din Geneva.
Chiar dacă întreaga colecție a pilotului are o încărcătură emoțională uriașă, fiind scoasă la licitație la 30 de ani de când Michael Schumacher reușea să cucerească primul titlu mondial de Formula 1, cel mai scump cea a fost o piesă de la Patek Philippe.
Este vorba despre un Patek Philippe vintage Patek Philippe ref. 1518 rose sur rose din 1948 a ajuns la 2.465.000 de franci elveţieni, 2.711.500 de dolari americani sau 2.524.160 de euro
„Este cel mai mare preţ pentru un ceas de mână vândut în această primăvară la Geneva”, potrivit Christie’s.
Conform informațiilor apărute, familia legendarului pilot va folosi suma de bani obținută în urma licitației pentru a achita tratamentul lui Michael Schumacher.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER